luni, 19 noiembrie 2012

      

                   Sfîrşit de carieră politică pentru Ponta? 


De la începutul acestei campanii electorale am început să mă uit, seara, la OTV. Nu pentru a-l asculta pe Diaconescu. Ştiu ce spune, sînt aceleaşi vorbe de mai bine de doi ani. Am fost doar curios să văd cum îşi joacă şansa în singura bătălie reală din aceste alegeri. Iar cele văzute m-au surprins. Dacă nu se întîmplă vreo minune, sau vreun furt masiv la urne, Victor Ponta va fi pe făraş. Diaconescu îl va bate la curul gol. Nu ştiu cît de impresionaţi sînt oamenii din Tîrgu Jiu de cele 100 de puncte din programul PP-DD. În treacăt fie spus, unele sînt realizabile imediat după alegeri, fără cheltuieli şi fără a fi supuşi la presiuni externe, altele sînt irealizabile din cauza lipsei de bani, iar altele sînt OZN-uri, care dacă doar s-ar schiţa un început de realizare practică ne-am trezi că ni se pune de un război civil. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Nu ştiu pe cine are în spate Diaconescu, dacă se reprezintă pe el însuşi sau alte grupuri de interese. Omul are însă talente excepţionale de propagandist, de comunicator. Am văzut cum a ascultat năzbîtiile unui om din Tîrgu Jiu vreo 20 de minute fără să-l întrerupă măcar o dată şi fără să pară plicticit. Iar oamenii asta vor, să existe cineva care să-i aculte, fiindcă de 23 de ani nu i-a băgat nimeni în seamă. O face Diaconescu şi, concomitent cu asta, le vinde cea mai de preţ marfă pentru un amărît: speranţa.  Toţi cei pe care i-am văzut stînd de vorbă cu el vor veni cu siguranţă la vot. Şi îl vor vota. Şi sînt mulţi, foarte mulţi. Victor Ponta, deşi prim-ministru,  pare în această luptă un simplu soldat neinstruit căruia i s-a pus în mînă o puşcă fără gloanţe şi a fost trimis în linia întîi. Lipsit de carismă, fără abilităţi de comunicator, permanent nerăbdător, primul ministru va fi o pradă uşoară pentru Dan Diaconescu. Fiindcă, spre deosebire de Ponta, el face ceea ce ştie, doar este realizator TV. Dacă la cele spuse mai adaugăm declaraţiile preşedintelui Băsescu potrivit cărora, în cazul unei victorii USL, nu îi va încredinţa guvernul, şi ambiţiile lui Dragnea de a prelua şefia PSD, ne dă că viitorul politic al lui Vorel este aproximativ egal cu zero. Nu-i nici o pagubă.