Unde dai, şi cui îi foloseşte

Nu am crezut nici un moment că un politician de prim rang al României va fi condamnat vreodată la închisoare cu executare. Uite că s-a întîmplat. Spuneam , într-un material mai vechi, că a doua zi după acest eventual eveniment se va sărbători, cu mult fast, paştele cailor. Deci, astăzi este paştele cailor. Fastul, însă, lipseşte. Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, iar ăsta nu-i motiv de sărbatoare. Ca om, creştin, îmi pare rău pentru el. Ca cetăţean al României...În orice caz, decizia luată ieri de justiţia din ţara noastră a creat un precedent periculos. Pînă astăzi, în România exista un pact nescris între politicieni: cînd vii tu în locul meu la guvernare nu mă bagi la puşcărie, indiferent ce am făcut eu. Cînd revin eu în fotoliul de şef, nu te bag nici eu la puşcărie, indiferent de potlogăriile tale.Ne acuzăm, ne spurcăm, ne ameninţăm, dar atît. Acest "protocol" tacit a fost încălcat, pentru că trimiterea lui Năstase după gratii nu poate fi trecută în contul USL. Decizia fusese luată în guvernarea PDL, iar judecătorii de la Curtea Supremă au fost numiţi de Băsescu. Interesant este ce va urma acum. Sînt două variante. Prima ar fi refacerea pactului: gata, s-a întîmplat cu Năstase, asta este. Doar n-o să ne apucăm să ne băgăm la puşcărie unii pe alţii la fiecare patru ani. A doua posibilitate este declanşarea războiului. Aripa PSD a USL-ului va cere o groază de capete şi, probabil le va obţine. Nu ştiu care va fi varianta aleasă, deşi, cunoscînd modul de a gîndi al politicienilor români, aş înclina către prima variantă, dar cu un amendament: se va cere un singur cap, cel al lui Traian Băsescu. Altfel, riscurile ar fi prea mari pentru numele mari ale politicii româneşti, fie ele la putere sau în opoziţie. În tot acest vacarm de lacrimi ipocrite, durere sinceră şi satisfacţie bolnăvicioasă, necreştinească, dar, poate, întrucîtva îndreptăţită, produs de gestul disperat al fostului prim-ministru, un singur om pare a-şi regăsi temporar liniştea: Victor Ponta. Atenţia opiniei publice a fost deturnată de la acuzaţia de plagiat a actualului prim-ministru către povestea condamnării fostului prim-ministru. Nici că-şi putea dori mai mult în aceste zile cruciale pentru viitorul său politic.

       Au fost aleşi vicepreşedinţii la municipiul Iaşi şi la judeţ

      Protocolul a fost respectat. De acum, începe supravegherea reciprocă

 Preluarea puterii de către reprezentanţii USL în judeţul Iaşi s-a făcut cum scrie la carte. Aşa cum era stabilit demult, PSD şi PNL şi-au împărţit frăţeşte posturile de vicepreşedinţi, atît la Primăria Iaşi, cît şi la Consiliul Judeţean. Nici numele aleşilor nu au constituit vreo surpriză, ele fiind cunoscute de mult. Vom face doar cîteva scurte comentarii pentru a înţelege însemnătatea oamenilor puşi în funcţii. Că vrem, că nu vrem, România va fi regionalizată în următorii doi-trei ani. Primarul Gheorghe Nechita îşi doreşte preşedinţia regiunii din care va face parte şi Iaşul. Viceprimarul Mihai Chirica este cel pe care Nechita şi-l doreşte ca succesor în fotoliul de primar. A fost pus în funcţie pentru a avea un ascendent în faţa oricărui viitor candidat, dat fiind că din poziţia pe care o ocupă acum va fi extrem de vizibil pentru electorat. Celălalt viceprimar, liberalul Marius Dangă reprezintă ochii şi urechile partidului în Primărie. Sîntem în alianţă dar, orişicît, trebuie şi noi să ştim ce faceţi voi acolo. La Consiliul Judeţean lucrurile stau în oglindă. Aici PSD supraveghează pe preşedintele liberal Adomniţei prin reprezentantul său Victorel Lupu. În ce-l priveşte pe Victor Chirilă, menţinerea sa în funcţie reprezintă recompensa pentru activitatea depusă în timpul trecutei campanii electorale. Din informaţiile pe care le deţin, talentele de negociator ale lui Chirilă au determinat un număr însemnat de primari să treacă în barca USL. Există , însă, şi varianta ca, începînd de la iarnă, consilierii judeţeni să trebuiască să-şi aleagă un nou vicepreşedinte. Asta deoarece Victor Chirilă ar putea fi unul dintre candidaţii USL pentru Camera Deputaţilor.      

                Nevoia de o schimbare reală

De mai bine de 22 de ani nu facem altceva decît să ne amăgim. Sperăm, la fiecare patru ani, că tot răul din societatea noastră va dispare peste noapte, iar din sărăcia din casele noastre nu va rămîne decît o  amintire. Ne punem de fiecare dată speranţele în noii aleşi. Şi, de fiecare dată, luăm ţeapă. Şi aşteptăm să treacă alţi patru ani în care în sufletele noastre nu se adună decît ură şi venin. Şi peste patru ani din nou. Şi iar. La nesfîrşit. De fapt, asta este şi marea găselniţă a democraţiei de tip modern:alegerile la intervalele regulate de nu mai mult de patru-cinci ani. Cu ajutorul acestei supape, dominaţia celor care conduc, pe faţă, sau din umbră, statele, se menţine. Cînd oamenii nu mai pot, şi ar dori să se revolte, hopa, sînt noi alegeri. Şi noi speranţe. Că nu există continuitate, că nu se realizează mari proiecte de interes public, ci doar cîrpeli, nu are importanţă. Este important doar ca masele să fie ţinute în frîu. Personal nu consider aceasta vreun rău ieşit din comun. Dacă s-ar da efectiv popoarelor puterea nu ar putea ieşi altceva decît anarhie. Dar trebuie şi făcut ceva pentru oameni. A le da doar speranţe la fiecare patru ani este prea puţin. Mai trebuie şi un "ce" concret. Gîndurile (pesimiste) de mai sus mi-au fost inspirate de ultimul scandal din viaţa politică românească: doctoratul lui Ponta. Că acuzele au fost scăpate la publicaţiile străine de oameni de-ai lui Băsescu este foarte probabil. Că acuzele ar putea fi reale, este, iarăşi, foarte probabil. Nu asta este, însă, esenţa chestiunii, ci faptul că în loc să-şi dea mîna şi să colaboreze pentru binele ţării, preşedintele şi primul ministru se sabotează reciproc. Dorinţa de a deţine puterea, toată puterea, lasă la o parte toate speranţele celor care au crezut în ei, a celor care i-au votat. Nici că le pasă de asta. Nu se ocupă ei cu aşa ceva. Să-l scape pe X, să-l pună într-o funcţie pe Y, să facă avere prin intermediul mişmaşurilor lui Z, da, că asta-i alteva. Doar n-am combătut, pe cînd eram în opoziţie, degeaba. Ne trebuie o nouă clasă politică. Nu neapărat alte partide, deşi, dacă ar apărea şi construcţii politice noi, nu ar fi ceva tocmai rău. Ce trebuie schimbat sînt oamenii. Avem nevoie de o nouă elită care să ne conducă. Ceva mai responsabilă faţă de oameni. Atît şi nimic mai mult.