Nevoia de o schimbare reală

De mai bine de 22 de ani nu facem altceva decît să ne amăgim. Sperăm, la fiecare patru ani, că tot răul din societatea noastră va dispare peste noapte, iar din sărăcia din casele noastre nu va rămîne decît o  amintire. Ne punem de fiecare dată speranţele în noii aleşi. Şi, de fiecare dată, luăm ţeapă. Şi aşteptăm să treacă alţi patru ani în care în sufletele noastre nu se adună decît ură şi venin. Şi peste patru ani din nou. Şi iar. La nesfîrşit. De fapt, asta este şi marea găselniţă a democraţiei de tip modern:alegerile la intervalele regulate de nu mai mult de patru-cinci ani. Cu ajutorul acestei supape, dominaţia celor care conduc, pe faţă, sau din umbră, statele, se menţine. Cînd oamenii nu mai pot, şi ar dori să se revolte, hopa, sînt noi alegeri. Şi noi speranţe. Că nu există continuitate, că nu se realizează mari proiecte de interes public, ci doar cîrpeli, nu are importanţă. Este important doar ca masele să fie ţinute în frîu. Personal nu consider aceasta vreun rău ieşit din comun. Dacă s-ar da efectiv popoarelor puterea nu ar putea ieşi altceva decît anarhie. Dar trebuie şi făcut ceva pentru oameni. A le da doar speranţe la fiecare patru ani este prea puţin. Mai trebuie şi un "ce" concret. Gîndurile (pesimiste) de mai sus mi-au fost inspirate de ultimul scandal din viaţa politică românească: doctoratul lui Ponta. Că acuzele au fost scăpate la publicaţiile străine de oameni de-ai lui Băsescu este foarte probabil. Că acuzele ar putea fi reale, este, iarăşi, foarte probabil. Nu asta este, însă, esenţa chestiunii, ci faptul că în loc să-şi dea mîna şi să colaboreze pentru binele ţării, preşedintele şi primul ministru se sabotează reciproc. Dorinţa de a deţine puterea, toată puterea, lasă la o parte toate speranţele celor care au crezut în ei, a celor care i-au votat. Nici că le pasă de asta. Nu se ocupă ei cu aşa ceva. Să-l scape pe X, să-l pună într-o funcţie pe Y, să facă avere prin intermediul mişmaşurilor lui Z, da, că asta-i alteva. Doar n-am combătut, pe cînd eram în opoziţie, degeaba. Ne trebuie o nouă clasă politică. Nu neapărat alte partide, deşi, dacă ar apărea şi construcţii politice noi, nu ar fi ceva tocmai rău. Ce trebuie schimbat sînt oamenii. Avem nevoie de o nouă elită care să ne conducă. Ceva mai responsabilă faţă de oameni. Atît şi nimic mai mult.