luni, 2 aprilie 2012

              De ce creşte cota de încredere a lui MRU?


"Adevărul" de astăzi publică un sondaj de opinie, realizat de IMAS, privind cota de încredere a populaţiei în personalităţile publice. Surpriza cea mare este dată de plasarea pe locul al treilea a lui Mihai Răzvan Ungureanu. După doar o lună şi ceva de fîţîială pe ici şi pe colo în calitate de prim-ministru, băiatul cu faţă de sclifosit şi cu aere de intelectual de excepţională valoare aproape că l-a egalat pe Victor Ponta şi îl lasă în urmă, e drept, cu foarte puţin, pe cel care pare să devina, pe zice ce trece, viitor fost mare favorit la următoarele alegeri prezidenţiale, liberalul Crin Antonescu. Poate acest sondaj să nu fie decît o făcătură grosolană menită în a-l ajuta pe MRU în atingerea visului său politic, preşedinţia României? Sigur că este o posibilitate care trebuie luată în seamă. Dar eu cred că sondajul este cît se poate de real. Stă în firea românilor să le placă oamenii gen MRU. Dacă ne scărpinăm un pic după  ureche şi ne forţăm  memoria, ne aducem aminte că România a mai avut un politician  cam de aceeaşi factură cu Ungureanu. Îl numesc aici pe Theodor Stolojan.  Avea ăsta  în arsenalul său un truc teribil. Cînd vorbea avea grijă, aşa, mai pe la capăt de propoziţie, să-şi ridice colţul gurii şi să-şi crispeze faţa. Expresie de om serios, care ştie şi ce spune, şi ce face. Ce a făcut, s-a văzut. Bazele găurii negre în care este afundată România s-au pus atunci, în primele guvernări de după Revoluţie. Dar asta nu a contat. Imaginea de tehnocrat de mare valoare i-a rămas lui Stolojan şi acum, dovadă că, în conformitate cu sondajul amintit mai sus, deţine încă o cota mare de credibilitate. Dar ce a făcut MRU de are o aşa de mare încredere populaţia in el? Păi, să vedem. A trîntit uşa la o şedinţă de guvern în care s-au cerut bani  pentru primarii din teritoriu. A respins, în acest mod, şantajul făcut de PDL, au ţipat, în cor, toate mijloacele media. Excepţională dovadă de curaj, care îl va plasa în istoria României doar cu o treaptă mai sus decît Ecaterina Teodoroiu. Totuşi, nu ne-am lămurit care şantaj? Că doar primul ministru nu are susţinerea parlamentară a Partidului Oamenilor de pe Lună, ci a PDL. Dar chestia care a convins o ţară întreagă că România se află pe mîini bune s-a petrecut la un show televizat. Ungureanu l-a pus la punct pe obraznicul moderator, dîndu-i o adevărată lecţie de limba română. Un lingvist de mare forţă de expresie, exact ce ne trebuia pentru ieşirea din criză. Adevăratele acte ale guvernării Ungureanu, care vor produce efecte reale, palpabile, într-un viitor nu prea îndepărtat, au fost, însă, altele. S-a mai vîndut ceva din puţinele resurse ale bietei noastre ţărişoare. S-au dat, aproape moca, rezervele de cupru şi cele de gaze de şist. Să fie oare acesta motivul creşterii în popularitate a tînărului nostru prim-ministru? Nu am de unde să ştiu. Dar, dacă este pe aşa, atunci ţineţi-vă bine. Încă o vînzare şi va ajunge primul în topul încrederii. E adevărat ca nu prea mai avem ce. Totuşi, noi am aflat (pe surse!) că se pregăteşte vînzarea aerului pe care încă îl mai respirăm. Asta ne-a mai rămas, asta vindem. Avantajele acestei tranzacţii sînt evidente şi nu ne mai obosim în a le explica aici. Cică o  multinaţională cu sediul în insulele Tonga-Bonga şi-a exprimat, deja, pe căi neoficiale, e adevărat, interesul. Aşteptăm să vedem ce va mai urma.  


P.S. La puţin timp după postarea acestui articol, agenţiile de presă transmit ştirea că Ungureanu a acceptat să dea banii ceruţi de coaliţie pentru administraţiile locale. S-a dus dracului şi bruma de imagine de om care pune piciorul în prag a primului-ministru.     

2 comentarii:

  1. Cum Dumnezeu devine acest ciocoi asa de popular din moment ce e uns cu toate alifiele din afara si din strainatate. Eu nu inteleg omul asta era la PNL iar acum peste noapte a devenit pdlist cum sa mai votez aceste mizeri de partide ce se plimba de la unul la altul dupa ciolan...

    RăspundețiȘtergere
  2. PNL si PDL sunt partide de centru-dreapta. Era normal ca MRU sa intre in PDL si nu in UNPR ( aci sunt doar frustratii socialisti).
    Eu prefer sa aleg PDL. Acum daca ma injurati nu`i bai, ca nu o sa fiti ultimii. PSD a facut o smecherie de care nimeni nu prea discuta: i`a facut pe PNL sa creada ca fara ei sunt morti, dar de fapt este chiar invers. Iar cata vreme la conducerea PNL este tiganul Antonescu, partidul vechi nu va fi de dreapta ci de stanga. Iar stangaci am avut destul timp in frunte cu tradatorul Iliescu, artizanul distrugerii Romaniei.

    RăspundețiȘtergere