sâmbătă, 21 iulie 2012

                      Se "coace" de un nou partid 


  O nouă formaţiune politică va apare în scurt timp. Evenimentul se va produce, foarte posibil, la cîteva zile după referendumul din 29 iulie. Extrem de probabila demitere a preşedintelui Traian Băsescu nu va lăsa USL ca singura mare forţă politică din România. Noua construcţie politică va îngloba ceea ce va rămîne din PDL după depunerea lui Băsescu, independenţi cu ambiţii politice precum şi partide de mici dimensiuni ai căror lideri au sesizat că acum este momentul aşteptat pentru afirmare. Acestea sînt concluziile pe care le tragem din recentele declaraţii ale lui Mihai Răzvan Ungureanu, sprijinul acordat acestuia de formaţiuni precum Noua Republică şi comentariile de la posturile TV băsiste. Nu ştim încă denumirea noului partid, dar acesta va fi unul de dreapta.În aceste condiţii , victoria USL la alegerile din toamnă ar putea deveni o problemă destul de greu de rezolvat. Să mă explic un pic.În mod tradiţional, partea dreaptă a eşichierului politic românesc aparţine de PNL. Sînt însă destui simpatizanţi ai liberalilor nemulţumiţi de alianţa cu PSD. O parte dintre voturile acestora s-ar putea duce la viitorul partid al lui MRU. Dacă şi PP-DD va trece în barca fostului prim-ministru, noua alianţă va deveni extrem de puternică . Să ţinem cont că partidul lui Dan Diaconescu face lejer cel puţin 15 procente în toate sondajele.Perdantul principal al tuturor acestor manevre ar putea fi Crin Antonescu. Avansul său în popularitate faţă de Ungureanu este destul de mic. Dacă se va menţine pe linia de susţinere necondiţionată a lui Victor Ponta, a cărui credibilitate şi popularitate se erodează pe zi ce trece, liberalul ar putea să-şi vadă spulberate speranţele de a deveni viitorul preşedinte ales al ţării. În mod normal, pentru a-i putea permite lui Antonescu accesul la fotoliul prezidenţial, PSD ar trebui ca, după referendum, să împingă în scenă, în locul lui Ponta, un personaj extrem de credibil. Să vedem dacă o va face. În fond , nu sînt chiar sigur că social-democraţii ar dori să vadă un liberal la Cotroceni pentru următorii cinci ani. Dacă, totuşi, aşa stau lucrurile, asta nu se poate realiza decît într-un singur mod: transformarea USL din alianţă de partide într-un singur partid. Altfel, mai devreme sau mai tîrziu, nemulţumirile acumulate de membrii celor două partide vizavi de alianţă vor erupe şi vor duce la destrămarea sa. Grea dilemă, atît pentru liberali, cît şi pentru PSD.   

2 comentarii:

  1. Este timpul PRIMULUI liberal din istoria postdecembrista caruia ii va reveni functia de Presedinte, nu te indoi de asta. Conjunctura politica actuala, in care au fost posibile aceste schimbari majore la varf, spune totul despre haosul basistilor, securistilor, ungurenilor, diaconestilor etc. Cat despre singurul partid istoric de centru-dreapta care a supravietuit 22 de ani pe scena politichiei autohtone, PNL nu are de ce sa-si faca griji. Surogatele enumerate de tine, sustinute din umbra si de la butoane, de serviciile secrete n-au nimic in comun cu ideologia dreptei democratice. So, the true dilemma is: who the fuck are "ungurenii mei"?!? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ideea mea nu este ca PNL nu este singurul partid autentic de centru-dreapta(poate chiar dreapta pura) ci ca se incearca ocuparea locului ocupat de catre liberali pe scena politica de catre un conglomerat politic ce va fi declarat de dreapta. Ca la butoanele viitoarei constuctii politce vor fi sau nu fosti securisti si actuale servicii secrete nu am de unde sa stiu si este alta mincare de peste. In orice caz, acest nou partid va incerca trecere pe tusa a PNL. Asta este ideea mea. Si liberalii vor trebui sa ia masuri pentru a preintimpina acest lucru pentru ca nu va fi de joaca.

    RăspundețiȘtergere