luni, 9 aprilie 2012

            Zdrăngănit de arme la liberali


Apele au prins a se învolbura în PNL. O zi care părea să nu anunţe nimic deosebit se încheie cu ameninţări voalate la adresa conducerii partidului din partea unui vechi şi important membru.Demis astăzi ,de către Crin Antonescu, din funcţia de preşedinte al organizaţiei Bucureşti, Andrei Chiliman a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă ,că se gîndeşte serios să părăsească formaţiunea politică în care a activat peste 22 de ani.Cuvintele cele mai importante au fost rostite, însă, abia spre final. Chiliman nu va părăsi PNL înainte  de a se consulta cu foştii preşedinţi ai partidului Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu şi Călin Popescu Tăriceanu. În traducere liberă, caut aliaţi. Dacă Radu Câmpeanu şi Mircea Ionescu fac, de acum, parte din istoria liberală , Popescu Tăriceanu e activ şi este chiar cel care a pierdut funcţia în favoarea actualului preşedinte, Crin Antonescu. Nu cred că îl are prea mult la inimă pe acesta. Ar putea fi un aliat. Să mai adaugăm aici declaraţiile altui liberal important, Ludovic Orban. El a spus că demiterea lui Chiliman este o greşeală. Adăugînd la aceasta şi declaraţia sa referitoare la sosirea în PNL a lui Sorin Frunzăverde, opoziţia lui Orban faţă de politica dusă de Crin Antonescu devine tot mai clară. Şi, foarte important, este greu de crezut că Ludovic Orban s-a trezit vorbind de unul singur ,aşa, din senin. În mod cert există oameni puternici care îi susţin poziţia. Nici semnalele venite din teritoriu, de la membri de rînd şi simpatizanţi, relativ la acceptarea dezertorilor din PDL, nu sînt tocmai încurajatoare pentru conducerea liberală. Nemulţumirile acestea, mai devreme, sau mai tîrziu, vor răbufni. Dacă Andrei Chiliman, sub pretextul consultărilor relativ la decizia pe care urmează să o ia, îsi va găsi aliaţi puternici, războiul în PNL este inevitabil. Că acesta este posibil să se declanşeze abia după alegerile locale, asta este o altă problemă. Dacă nu va găsi sprijin nicăieri, atunci Chiliman va pleca. Chiar şi în această ipoteză, nemulţumirile de la baza partidului faţă de politica de cadre dusă în ultimul timp rămîn.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu